Când vine primăvara în România? Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii februarie.
Temperaturile se vor situa uşor peste cele obişnuite în această perioadă în următoarele două săptămâni, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce, în a doua jumătate a lui februarie, temperaturile se vor situa în jurul valorilor obişnuite, conform prognozei anunţate vineri de meteorologi.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munţilor Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, dar şi deficitar în regiunile extracarptice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile extracarptice şi local în cele vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Temperatura medie a aerului va avea valori în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte în zonele montane, dar şi uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice şi centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii, estimate pentru acest interval, vor avea o tendinţă uşor excedentară în cea mai mare parte a ţării.